Cazul „Petru Bucur Volk II”. Fost candidat la șefia FRF, Sorin Răducanu a cerut demisia lui Răzvan Burleanu într-un miting în fața Casei Fotbalului la care au mai participat trei oameni

Cazul
  • Publicat:
  • Actualizat:

După ce a candidat pentru funcția de președinte al FRF la începutul acestui an, fostul fotbalist Sorin Răducanu a protestat miercuri împotriva noii conduceri administrative de la Casa Fotbalului. Fost atacant la Dinamo și Sportul Studențesc, Răducanu îi cere demisia lui Răzvan Burleanu, care nu s-a achitat de mai multe promisiuni făcute în campania electorală și care menține în funcție mai mulți membri ai vechiului „aparat” al lui Mircea Sandu.

Este o acțiune care creează un deja-vu pentru cei care știu ce s-a întâmplat la „Casa Fotbalului” de-a lungul anilor. Mircea Sandu, fostul președinte, a fost contestat ani în șir de Petru Bucur Volk, un personaj cu care Nașul a pus pariu pe 2.000 de euro, în timpul campaniei de calificare la Euro 2004, că România va ajunge la turneul final. Tricolorii au ratat calificarea, iar Mircea Sandu n-a onorat pariul. Ani în șir, Petru Bucur Volk a organizat mitinguri la care participa doar el în fața sediului FRF. Cei doi au ajuns și la procese de calomnie, hărțuire și altele.


S-au schimbat președinții, s-au schimbat și protestatarii. Petru Bucur Volk și-a petrecut multe ore, fie vara, fie iarna, pe asfaltul de lângă FRF. Rămâne de văzut dacă Răducanu va fi la fel de tenace

Acum, ștafeta protestelor pe asfaltul de lângă FRF a fost preluată de Sorin Răducanu. „În campania electorală, conducătorii federali au promis marea cu sarea, iar printre altele, au promis destructurarea mafiei din fotbalul românesc. Din câte vedem, este mai rău ca la început. mafia înseamnă nu doar un cap, ci și locotenenții acestuia. pe holurile Casei Fotbalului mișună în continuare oamenii lui Mircea Sandu”, s-a plâns Răducanu.

„Sunt cinci puncte pentru care cerem demisia conducerii FRF, nu că nu ne-ar place ochelarii lui Burleanu. În acest mandat au fost înșelate așteptările, fotbaliștii au devenit sclavi, iar regulamentele și statutele FIFA au fost încălcate. Dacă am promis că vom face fotbalul curat, atunci hai să-l facem, nu să dăm drumul la treabă așa și să zicem că merge și așa. Vom protesta vreme a de o oră. Suntem puțini, dar mișcarea va lua amploare”, s-a automotivat Răducanu, care era susținut miercuri dimineață de trei persoane, printre care și fostul hocheist Cristian Daia.

„Nu suntem de acord nici cu căpușarea fotbalului românesc de către LPF, uitați-vă câți bani iau oamenii de acolo, ce sume uriașe. Cazul este un alt punct pentru care protestăm, dar și cazul ASU Poli Timișoara, care nu mai există. Echipa aceasta nu a fost dezafiliată, deoarece Marian Iancu mai are de recuperat bani. Au trecut șase luni și nu a fost înființată nicio școală de fotbal. Marcel Pușcaș mi-a spus că juniorul Burleanu minte de îngheață apele. A promis marea cu sarea doar pentru a ajunge în funcție. Sunt oameni cărora le este frică să protesteze, la 25 de ani de la Revoluție. Noroc că mai există proști ca mine”, a spus Răducanu la Sport.ro.

Cine este Sorin Răducanu?
Sorin Răducanu  (52 de ani) este absolvent al Academiei Naționale de Educație Fizică și Sport în 1991, specializarea fotbal, Răducanu este căsătorit și are o fiică în vârstă de șapte ani. Ca jucător, Răducanu a activat la Dinamo Victoria București (1980-1981), Gloria Reșița (1982-1984), Dinamo București (1984-1986 și 1990-1991), FC Olt, FCM Brașov, Sportul Studențesc (1987-1900), Aris Limassol (1991-1992) și Wuppertaler SV (1993-2000), formație alături de care a promovat din liga a șasea până în 2. Bundesliga. Ca antrenor, el a pregătit pe Wuppertaler la nivel de seniori, dar și mai multe echipe de copii și juniori ale clubului german.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Toți șoferii au INTERZIS! Nu ai voie să cari așa ceva cu mașina
Toți șoferii au INTERZIS! Nu ai voie să cari așa ceva cu mașina
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×